Universitate / Prezentare / Istoric

Invatamantul tehnic s-a afirmat inca de la inceputul secolului XIX pe firmamentul valorilor culturale ale municipiului Cluj-Napoca.

Realizarea statului national unitar roman, la 1 decembrie 1918, a deschis perspective noi pentru invatamantul de toate gradele. La 1 februarie 1920 este infiintata Scoala Superioara Industriala, noua institutie scolara trecand apoi printr-o suita de reorganizari si devenind, in 1922, Scoala de Conductori Tehnici . Era unica scoala de acest nivel in tara, cu profil electromecanic, precursoare a Politehnicii clujene . O alta scoala cu profil tehnic creata in 1920 a fost Scoala de Conductori de Lucrari Publice, cu specific de drumuri si poduri, veritabila precursoare a Facultatii de Constructii. Scoala de conductori tehnici, care s-a bucurat de un important prestigiu in cadrul industriei romanesti, a fost reorganizata in 1937 ca Scoala de Subingineri Electromecanici.

In anul 1947, in urma unui memoriu adresat Ministerului Educatiei Nationale privind infiintarea unei Politehnici la Cluj cu trei facultati: Constructii, Electromecanica si Silvicultura, prin prevederile Legii pentru reforma invatamantului din august 1948, s-a creat Institutul de Mecanica din Cluj , avand o facultate cu doua sectii: Termotehnica si Masini de Lucru. Cresterea nevoii de cadre tehnice a facut ca, in anul 1953, Institutul de Mecanica sa se transforme in Institutul Politehnic din Cluj.

Dupa revolutia din 1989, invatamantul superior romanesc a revenit la traditia romaneasca corelata cu sistemul occidental. Incepand din 1992, Institutul Politehnic si-a schimbat denumirea in Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca , iar din cele trei facultati existente la momentul respectiv, prin restructurare s-au constituit sapte facultati: Automatica si Calculatoare, Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei, Inginerie Electrica, Constructii, Constructii de Masini, Mecanica, Stiinta si Ingineria Materialelor (devenita in anul 2011 Ingineria Materialelor si a Mediului), precum si Colegiul Universitar Tehnic, Economic si de Administratie. In anul 1998, structura Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca s-a completat cu Facultatea de Arhitectura si Urbanism iar in anul 2007, cu Facultatea de Instalatii. Din anul 2012, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca are treisprezece facultati  in urma fuziunii cu Universitatea de Nord din Baia-Mare care a devenit Centrul Universitar Nord din Baia-Mare avand in componenta Facultatea de Inginerie, Facultatea de Litere, Facultatea de Resurse Minerale si Mediu si Facultatea de Stiinte.

In prezent, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca pregateste specialisti prin studii de licenta, masterat, doctorat si studii postuniversitare, numarul studentilor depasind 20000.

Cercetarea stiintifica performanta, fundamentala sau aplicativa, reprezinta o preocupare esentiala a cadrelor didactice si cercetatorilor din UTCN. Potentialul stiintific de care dispune Universitatea a indreptatit-o sa organizeze sau sa fie implicata in organizarea unor manifestari stiintifice de anvergura, cu o larga participare a specialistilor romani si straini.

Racordarea universitatii la cerintele europene este reflectata prin evolutia conventiilor internationale si prin gama larga de programe europene cu specific educational si de cercetare la care participa. De asemenea, au fost incheiate conventii, acorduri si protocoale bilateriale internationale cu universitati de top din Europa, Asia si America. Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca a fost acceptata, din 2003, ca membru in Asociatia Europeana a Universitatilor (EUA) iar din 2007 in Agentia Universitara a Francofoniei (AUF).

Rezultatele obtinute in activitatea didactica, de cercetare, de management universitar si de cooperare internationala, precum si in activitatea de imbunatatire a calitatii invatamantului in conformitate cu standardele europene, au fost apreciate de catre Agentia Romana de Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS), care, in anul 2007, a acordat calificativul “Grad de Incredere Ridicat” Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca.

Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca se prezinta astazi ca o institutie de invatamant superior moderna, in plina evolutie, confirmand autentice disponibilitati de creatie stiintifica si culturala, fiind o “Universitate de Cercetare Avansata si Educatie”, intre primele douasprezece universitati din tara, conform Ordinului Ministerului Educatiei Nationale nr. 5262 din 5 septembrie 2011 privind clasificarea universitatilor acreditate din sistemul national de invatamant.






















Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca
Str. Memorandumului nr. 28, Cod postal 400114, Cluj-Napoca, Romania
tel. +4 0264 401 200, 401248, tel./fax +4 0264 592 055

Mesajul Rectorului | Istoric | Relatii Internationale | Organizare | Analize | Sindicatul | Documente | Telefoane | Harta | Contact